COMUNICAT DE PRESĂ_Gestionarea  crizei pandemice în instituții de tip închis

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) în parteneriat cu Centrul de Sănătate și Dezvoltare Comunitară (AFI) au organizat astăzi, 29.11.2022 la IPN, o conferință de presă pentru sensibilizarea publicului larg privind situația curentă privind gestionarea crizei pandemice în instituții de tip închis.

Pandemia de coronavirus (COVID-19) a generat situații critice, fără precedent, pentru autoritățile din toate statele lumii. Colaboratorii instituțiilor de drept, inclusiv personalul din locurile de privare de libertate se confruntă cu multiple provocări specifice. Aceste situații sunt accentuate mai ales în izolatoarele de detenție provizorie ale poliției (IDP), penitenciare, centre de plasament pentru persoanele străine/imigranți, instituții rezidențiale cu profil social, spitale/secții de psihiatrie, dar şi în diverse instituții/centre COVID nou-înființate unde sunt plasate persoane în carantină/izolare.

În timp ce statele au recunoscut importanța clară a adoptării unor măsuri ferme pentru a combate COVID-19, organizațiile internaționale de apărare a drepturilor omului au reamintit tuturor părților implicate despre necesitatea protecției drepturilor omului în procesul de privare de libertate a unei persoane, dar și caracterul absolut al interzicerii torturii şi tratamentelor inumane şi degradante. Potrivit recomandărilor CPT, OMS, OHCHR, UNAIDS și UNODC, toate autoritățile relevante responsabile de persoanele private de libertate, inclusiv în IDP, trebuie să se ghideze de principiile directoare privind aspectele medicale, respectarea drepturilor omului, depopularea, echitatea și proporționalitatea intervențiilor.

Începând cu luna iulie 2022, IDOM și AFI implementează proiectul Advocacy pentru gestionarea mai bună a crizei în domeniul sănătății, activitate ce face parte din programul ”Parteneriatul Estic – solidaritate COVID-19”, lansat de Comitetului Helsinki din Olanda (NHC) cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și în parteneriat cu People in Need și AFEW International.

În anul 2021 IDOM a efectuat vizite de monitorizare în IDP, Spitale de Psihiatrie și Centre de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități în scopul familiarizării cu situația drepturilor omului în aceste instituții, identificarea încălcărilor și formularea de recomandări în vederea restabilirii drepturilor, îmbunătățirii condițiilor sau situației persoanelor aflate în custodia acestor instituții, reglementarea sau optimizarea proceselor, inclusiv la nivel legislativ sau normativ, pe baza specificului încălcărilor identificate, restricțiilor sau limitărilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

În cadrul conferinței de presă, experții IDOM și AFI au prezentat situația constatată de fapt în cadrul monitorizării, inclusiv problemele intersectoriale identificate ce țin de gestionarea crizei pandemice în instituții de tip închis și au venit cu unele recomandări către autoritățile de resort. Reieșind din rolul Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Ministerul Sănătății în coordonarea politicilor în instituțiile subordonate, au fost reamintite unele aspecte care necesită o abordare de nivel înalt și voință politică în implementare.

Raportul privind respectarea drepturilor omului în contextul covid-19 și impactul acestuia asupra instituțiilor de tip închis din Moldova poate fi accesat pe siteul idom.md – Link: https://idom.md/wp-content/uploads/2021/12/RAPORT-IDOM-RO.pdf

Conferința a fost transmisă live și poate fi urmărită în reluare pe canalul de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=poxIuQ4hQaI&t=2s

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *