Comunicat

1 decembrie 2021

De la începutul anului curent Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) implementează proiectul: „Monitorizarea efectului măsurilor de prevenire și tratamentul COVID-19 pentru persoanele deținute în instituții de tip închis”, activitate ce face parte din programul ”Parteneriatul Estic – solidaritate COVID-19″, lansat de Comitetului Helsinki din Olanda (NHC) cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și în parteneriat cu People in Need și AFEW International.

Persoanele care trăiesc în instituții de tip închis (atât în locurile de detenție preventivă, spitale de psihiatrie, cât și centre de plasament pentru persoane cu dizabilități) sunt incluse în grupurile vulnerabile acoperite de acest program. Au fost emise orientări internaționale specifice privind prevenirea și tratamentul Covid-19 pentru aceste grupuri. Activitatea IDOM în acest sens, este importantă pentru a monitoriza și raporta dacă aceste prevederi sunt implementate la nivel național.

Astfel, reprezentanții IDOM au efectuat vizite de monitorizare în Centrele de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități, în Spitalele de Psihiatrie și Izolatoare de Detenție Provizorie (IDP) ale Inspectoratelor de Poliție din mai multe raioane ale țării.

Scopul acestor vizite de monitorizare au constat în familiarizarea cu situația drepturilor omului din aceste instituții, identificarea încălcărilor și formularea recomandărilor pentru respectarea drepturilor, îmbunătățirea condițiilor de trai/detenție ale persoanelor aflate în custodia acestor instituții, reglementarea sau optimizarea proceselor, inclusiv la nivel legislativ sau normativ, în baza încălcărilor, restricțiilor sau limitărilor impuse în contextul pandemiei Covid-19.

Ca rezultat al activităților sus-menționate, IDOM a elaborat și publicat raportul „Respectarea drepturilor omului în contextul COVID-19 și impactul acestuia asupra instituțiilor de tip închis din Moldova”. Raportul impune o constatare a situației de fapt, cu formularea propunerilor şi recomandărilor pentru autorităţile statului, în scopul asigurării drepturilor omului în contextul pandemiei de Covid-19 în Republica Moldova.

Raportul este disponibil în limba română şi în limba engleză şi poate fi accesat aici:

https://idom.md/wp-content/uploads/2021/12/RAPORT-IDOM-RO.pdf

https://idom.md/wp-content/uploads/2021/12/REPORT-IDOM-ENG.pdf

Pentru detalii ne puteți contacta la tel/fax: (+373 22) 838 408; 838 409; e-mail: info@idom.md

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *