Sesizările, constatările și recomandările Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova au fost luate în considerație, iar o parte din ele se regăsesc în recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (CESCR)

La data de 06 octombrie 2017, Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (CESCR) a publicat concluziile şi recomandările pentru Republica Moldova privind implimentarea și respectarea drepturilor recunoscute și garantate prin semnarea Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova, în comun cu Mental Disability Advocacy Centre (MDAC) au întocmit și expediat CESCR un raport comun focusat pe o analiză comprehensivă a respectării drepturilor omului, în special pe respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități mintale și a drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA (PTHIV). Raportul comun a cuprins o analiză a situației existente din RM din perspectiva celor mai frecvente violări ale drepturilor omului și a recomandat operarea modificărilor la nivel național a legislației, politicilor și practicilor care generau violări ale drepturilor garantate de Pact.

Contribuția IDOM, precum și a societății civile din Republica Moldova în vederea îmbunătățirii situației privind respectarea drepturilor omului și-a găsit reflectare în concluziile Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (CESCR) publicate recent, prin faptul că majoritatea problemelor semnalate și a recomandărilor propuse se regăsesc în observațiile și concluziile CESCR.

Astfel, pe domeniul PTHIV, IDOM a semnalat violarea drepturilor PTHIV prin nerespectarea confidențialității datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, recomandând în acest sens anularea actelor subordonate legii care permit divulgarea informațiilor confidențiale; necesitatea operării modificărilor la art.212 Cod Penal al RM prin revizuirea criminalizării transmiterii HIV; excluderea criminalizării expunerii la riscul de contaminare cu HIV; excluderea prevederilor discriminatorii care criminalizează infectarea cu HIV doar de către o persoană care trăieste cu HIV etc. Sesizările IDOM pe acest domeniu au fost preluate și se regăsesc în p.64, p.65 ale Recomandărilor CESCR.

Pe domeniul Sănătatea Mentală, IDOM a semnalat violări ale drepturilor omului prin: lipsirea nejustificată de capacitate juridică a persoanelor cu dizabilități mintale; violarea drepturilor persoanelor cu dizabilități sub aspectul interzicerii căsătoriei și formării unei familii, violarea drepturilor ce vizează libertatea de a alege locul de trai; discriminarea persoanelor cu dizabilități în sfera asigurărilor sociale; încălcarea dreptului la cel mai înalt standart al sănătății fizice și mintale prin oferirea asistenței medicale insuficiente și necalificate; supunerea persoanelor cu dizabilități la rele tratamente; urgentarea reformei privind dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități plasate în spitale de psihiatrie sau internate psihoneurologice; instituirea măsurilor de ocrotire alternative lipsirii de capacite juridică și tutelei și orientate pe suport în luarea deciziilor.

Sesizările, constatările și recomandările IDOM au fost luate în considerație, iar o parte din ele se regăsesc în Recomandărilor CESCR.

Pe viitor, IDOM va continua să monitorizeze implementarea și respectarea recomandărilor CESCR de către autorități, care, de altfel, reprezintă o prioritate și se regăsesc și în strategiile naționale în domeniu justiției și drepturilor omului pe următorii ani.

Recomandările Comitetului ONU le găsiți acesând linkul de mai jos.

http://tbinternet.ohchr.org/_layouts/treatybodyexternal/Download.aspx?symbolno=E%2FC.12%2FMDA%2FCO%2F3&Lang=En

Rapoarte

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *